Poveste de Paşti de Claudia Groza

Foile calendarului cădeau una câte una. Aşa că, zăpada s-a topit, florile s-au ivit fericite şi vesele. Berzele au revenit din ţările calde. Rândunicile lucrau de zor la construirea cuiburilor. A sosit vacanţa de Paşti. Copiii au scris iepuraşului.

Când zorii zilei au ridicat cortina de întuneric, Rilă-Iepurilă, a ieşit din vizuină. După câteva exerciţii de înviorare, a ronţăit un morcov delicios, şi-a spălat dinţii şi a pornit spre port.

- Unde fugi aşa grăbit, Rilă-Iepurilă? întrebă veveriţa Riţa.

- Pornesc în prima mea călătorie cu vaporul. Am luat bilet spre Ţara Ouălor.

- Ai dreptate. Se apropie sărbătoarea cea mare, în care tu deţii un rol important. La întoarcere să nu ne ocoleşti. Vrem să ştim tot ce ai văzut şi ai făcut în călătoria ta.

- Cu siguranţă am să vă povestesc cu amănunte.

Un sunet puternic anunţa pregătirea vaporului de plecare.

- La revedere. Salutări familiei tale, spuse Rilă-Iepurilă şi o zbughi.

Aglomeraţie mare pe puntea vaporului. Cu un salt de iepure mâncător de morcovi, Rilă-Iepurilă a ajuns la timp să se îmbarce. A prezentat biletul şi şi-a ocupat cuminte locul. După câteva minute, iepuraşul s-a dus să privească oceanul. Apa era foarte limpede. Algele roşii, brune, verzi se mişcau voioase privind spre pasagerii vaporului. Delfinii au ieşit în larg, înotând în paralel cu vaporul. Colonii (bancuri) de peşti se deplasau acompaniând vaporul.

O umbră cenuşie acoperi pe negândite puntea vasului.

- Piraţii! Ne atacă piraţii, s-au auzit voci îngrozite.

Rilă-Iepurilă, clănţănind de frică, s-a ascuns sub o găleată găsită pe punte.

- Daţi-ne bijuteriile şi veţi scăpa cu viaţă, ordonă căpetenia piraţilor.

Cu mic, cu mare, oamenii s-au supus.

Din cauza faptului că tremura din toate încheieturile, găleata ce-l ascundea pe iepuraş se mişca.

- Ce-i asta? Ce se petrece aici? strigă uimit un pirat, ridicând găleata.

- Bună ziua, îngăimă Rilă-Iepurilă.

- Ce bunătate se ascunde aici! Priviţi dragii mei camarazi.

-Vă rrrroooog, vă immmploor, nu-mi faceţi rău. Vă dau un smoc de codiţă să vă poarte noroc.

- Da? Codiţa ta are puteri magice?

- Vvvă aaasigur.

- S-a făcut atunci, răspunse piratul.

Luând un smoc de codiţă, plus captura de la pasagerii vasului, piraţii au părăsit vaporul.

Toţi oamenii îl priveau miraţi pe Rilă-Iepurilă.

- E adevărat că blăniţa ta are puteri magice?

- Hahaaha. Nu, nici pe departe. Dar era singura şansă de a scăpa teafăr. Oamenii au nevoie de mine. Duc cadouri de Paşti.

- Tu eşti unul din acei iepuraşi? şopti o doamnă îmbrăcată elegant, mirosind foarte frumos.

- Da, sunt Rilă-Iepurilă, mesagerul îngerilor de Paşti.

- Mă bucur că te-am întâlnit, şi doamna îl îmbrăţişă pe iepuraş, care se gâdilă şi începu să râdă.

- Cred că am ajuns la destinaţie.

Nu au terminat de spus asta, că prin portavoce se auzi: „Final de călătorie. Suntem în Ţara Ouălor”.

Pasagerii vaporului s-au răspândit ca potârnichiile, care încotro.

Rilă-Iepurilă a rămas puţin în port, admirând clădirile colorate. Norii aveau forme de animale. Totul în preajmă avea formă de ou şi era pictat diferit.

-Bine ai venit Rilă-Iepurilă. Oul Împărat te aşteaptă se auzi vocea unui Ou cu lalele.

-Bine te-am găsit Ou-lalea.

Pe drum, iepuraşul a povestit spaima trasă cu piraţii. Oul-Lalea era cât pe ce să se spargă de emoţie.

La palat, Ouăle vesele, l-au întâmpinat fericite pe iepuraş. Îi făceau semne cu mâna, altele se înroşeau, altele se fâstâceau privindu-l printre genele lungi şi rimelate.

- În cinstea sosirii tale, am organizat un spectacol, afirmă Oul- Împărat, îmbraţişându-l pe Rilă-Iepurilă.

- Mulţumesc din suflet, dar nu era nevoie să vă deranjaţi.

Muzică, teatru prezentat de Oul-Clovn şi Ouăle-Dansatoare, ospăţ şi veselie au făcut deliciul (bucuria) iepuraşului.

În tot acest timp, şoarecii invidioşi, ascunşi prin pivniţe au dat atacul la cadourile pregătite pentru copii. Astfel, toate ouăle de ciocolată, cât şi cele frumos încondeiate sau vopsite în culori vii, au fost muşcate. Jucăriile au fost roase, la fel şi cărţile.

Furnicile au venit şi au dat vestea Oului-Împărat.

- Nu am nicio soluţie. Nu ştiu ce se va întâmpla. Va fi un Paşte fără cadouri şi fără ouă, se tânguia împăratul.

Rilă-Iepurilă a venit cu ideea de a colora cu mic cu mare ouă şi de a confecţiona jucării din lemn şi coji de nucă.

Toate insectele împărăţiei, păsările cerului şi animalele din regat, au dat o mână de ajutor.

Cu mic, cu mare, păsări şi fluturi,

Ouă au pictat pentru salvarea Paştelui cel mult aşteptat.

Oul-Împărat s-a mai liniştit

Văzând că totul va fi rezolvat.

Şoarecii stăteau la pândă în găurile din pivniţe şi erau furioşi că Paştele era salvat. Uni plângeau de supărare, alţii îşi rodeau pur şi simplu cozile.

Rilă-Iepurilă împreună cu Ouăle Vesele puneau cadourile în saci.

- Ouăle şi cadourile au ieşit mai frumoase decât ce pregătisem iniţial. Unde există veselie şi dorinţă de a face fapte bune, există reuşită, mărturisi Oul-Împărat.

- Îţi voi scrie impresii de la copii, spuse Rilă-Iepurilă , urcând pe puntea vaporului care îl purta spre casă.

*

Paştele este o sărbătoare a prieteniei, a familiei, a iertării. Fiul lui Dumnezeu a fost răstignit pe cruce pentru ca noi să fim iertaţi.

Dragi copii, să fiţi buni cu părinţii, cu bunicii, cu fraţii voştri, dar şi cu cei oropsiţi de soartă. Să dăruiţi cărţi, jucării, rechizite şi celor care nu au posibilitatea să le obţină.

Îmbrăţişări, zâmbete, bucurii şi un Paşte Fericit alături de iepuraşul Rilă-Iepurilă!

Ferma veselă de Claudia Groza

În vârful dealului se zăreşte ferma despre care toţi auziseră. Pare un loc de poveste. Gardul este vesel, fiind construit din lemn, iar fiecare scândură (ulucă) poartă desenul unui animal ce locuieşte acolo. Este un fel de suport de cărţi de vizită sau certificate de naştere.

Iarba este de un verde sănătos, strălucitor. Clar conţine multe vitamine! Te îmbie să o guşti sau să te rostogoleşti prin ea. Printre firele de iarbă apare din loc în loc trifoiul cu patru foi.

Aici locuiesc cinci purceluşi, doi măgari, o herghelie de cincisprezece cai, câteva raţe, găini, curcani, patru miei năzdravani, şase iepuri cu blăniţe de culori diferite, o vacă şi viţelul ei, şi paznicul fermei, căţelul Azorel.

- Cred că este timpul să organizăm un concurs. Nu ne-am mai distrat de foarte mult timp, se auzi vocea grohăită a unui purceluş.

- În ce constă întrecerea? adăugă curios măgarul.

- De data asta nu te priveşte. La tura următoare. Vei face parte din juriu acum.

- Mă supun.

- Poţi să ragi pentru a da semnalul de adunare? Sunt împrăştiaţi care încotro.

- Bineînţeles, şi scoase un răget de te ţineai cu mâinile de urechi nu alta.

- Ei, nici aşa exagerat, dar îţi mulţumesc.

Cu mic cu mare, animalele s-au strâns în jurul celor doi.

- Dragii mei purceluşi, azi vom organiza un concurs. Chiar în faţa voastră, am ascuns un inel de fier. Cine îl va dezgropa va primi o porţie de trifoi proaspăt, suplimentar.

- Uraa! Yuppii – upa - rupa! se aud urale.

- Pregătiţi-vă. Unu, doi, trei, şiiii....porniţi la săpat!

Râturile de un roz pal, rotunde ca discurile soarelui jucăuş, purtând cu mândrie nările ca nişte nasturi de ornament, au pornit a scurma pământul. Gropi mai mici, mai mari, adânci sau superficiale se înmulţeau văzând cu ochii.

- Hei, săpaţi şi aici.

- Ba mai încolo.

Fiecare animal grăia pe limba lui. Se crease o adevărată hărmălaie. Până şi păsările pădurii, veveriţele şi alte vietăţi, veniseră să vadă ce se întâmplă.

- Ieee, bravo Codiţă! spuse mielul cu blană neagră, doar o pată albă se distingea în zona cozii.

Într-adevăr, purceluşul cu o coadă lungă şi spiralată ca un tirbuşon, duce între dinţi, victoris, inelul de fier.

- Felicitări. Vei primi cea mai delicioasă porţie de trifoi.

- Mulţumesc. Pot să o împart cu prietenii mei?

- E a ta, aşa că faci cum consideri.

Animalele au plecat spre treburile lor.

- Am şi eu o idee, anunţă iepuraşul Bocănilă.

- S-auzim.

- Noi, iepurii, să ne întrecem până la gard şi înapoi.

- Şişi... se bălbâi Troncănilă, ce căştigă învingătorul?

- Doi morcovi proaspeţi şi gustoşi de se va linge pe mustăţi.

- Bine, acceptăm.

- Hei, tu viţelule Fedor, ne dai startul?

Un muget leneş, dar prelung se auzi. Iepuraşii au luat-o la sănătoasa, iar Azorel după ei. Mocăilă, uitându-se la căţel nu a fost atent că a ajuns în zona cu sârmă ghimpată, şi şi-a prins urechea.

- Au, au şi iar au, şoptea cu mustăţile tremurânde, năsucul - ca o măslină - mişcându-se în sus şi-n jos de durere, cu ochii înlăcrimaţi. O găină care tocmai se ouase, a venit să-l ajute. Picături ovale de sânge se prelingeau din urechea găurită.

- Nu eşti deloc atent! Mereu eşti cu capul în nori şi urechile înnodate.

Încet, cu mare grijă, găina a reuşit să îl elibereze pe iepuraş. Azorel se uita speriat şi se simţea vinovat de incident (accident).

- Data viitoare să fii cu ochii în patru, ca un adevărat iepure ce eşti, bodogăni găina mergând să vadă ce s-a întâmplat cu ouăle ei. Uitându-se de aproape, a observat că ouăle ei erau roşii.

Tremurând, cu codiţa între picioare, Mocăilă mărturisi:

- Cred că picăturile de sânge le-au colorat. Iartă-mă, te rog!

- Vai, vai, vai. Se apropie Paştele şi ouăle acestea vor fi sacrificate. Voiam să le clocesc, să iasă pui galbeni şi pufoşi. Vai, vai, vai, se plângea găina, acoperindu-şi ochii cu aripile.

Azorel şi Mocăilă şi-au luat tiptil tiptil tălpăşiţa.

- Muuuu, dar ce-ai păţit măi năzdrăvane la ureche?

- M-am rănit, îngăimă iepurele.

- Stai să-ţi ling puţiin rana să se vindece.

- Uf, uffff, ce ustură. Nu mai vreau vindecare, nu mai vreau, striga Mocăilă şi fugea de nu i se vedeau picioarele.

La un moment dat s-a oprit mirat, şi-a frecat ochii cu lăbuţele amândouă, şi-a privit. În faţa lui se desfăşura un adevărat spectacol. Măgarii şi caii cântau. Iepuraşii dansau. Păsările - raţe, găini, curcani – făcuseră o horă în jurul iepuraşilor ce tropăiau de zor. Mieii behăiau şi îşi încercau corniţele pe scoarţa copacilor din ogradă. Viţelul Fedor privea spectacolul cu ochii mari, blânzi şi umezi. Îi plăcea. Era fermecat de muzica haioasă şi dansul vesel ce se desfăşura în faţa lui. Mama sa a venit lângă el şi privea fericită animalele fermei vesele.

Sărbătorile Pascale se apropiau şi iepuraşii au fost luaţi să împartă cadouri copiilor cuminţi!

Prietenia adevărată

Zilele zboară nebuneşte, vremea dă semne că iarna e aproape. Cerul de trei zile e acoperit de o perdea uriaşă de nori, câteva vrăbii fac o hărmălaie de nedescris. Mama ne spun că vestesc frig si ninsoare.Chiar bine, ne despart trei săptămâni până la Crăciun şi gândul îmi sare de la dorinţa atingerii primilor fulgi de nea, la darul pe care Moş Crăciun mi-l va aşeza sub brad.

Zăpada mult aşteptată a venit întocmai cum a spus mama şi-a îmbrăcat casa,grădina şi curtea in haine strălucitoare . Ajunul Crăciunului ne-a adus bucuria împodobirii bradului şi al momentului mult aşteptat al deschideri cadourilor.

Fiecare membru al familiei are pachetul său, mama este cea care trimite scrisoarea lui Mos Crăciun cu dorinţele noastre. Toată lumea e fericită , tata a primit un pulovăr gros şi pufos, sora mea papuci de casa şi un ursulet de pluş, mama a gasit în pachetul ei parfumul preferat, iar mie Moş Crăciun mi l-a adus pe Jester, o jucărie drăguţă pe care mi-am dorit-o atat de mult.
Din acel moment nu m-am despărţit nicio clipă de Jester. El îmi stă alături când învăţ, îl iau cu mine când plec cu prietenii şi-mi veghează somnul.Dar vă mărturisesc un secret Jester nu e o jucărie oarecare, ci e chiar prietenul meu .

Ea prinde viaţă în vis, după ce somnul mă cufundă în lumea lui, Jester vine şi începem să vorbim şi chiar călatorim în locuri pe care nu le-am mai văzu niciodată.

Nu de mult, la şcoală am avut un moment neplăcut cu prietenii, simţeam ţinându-l în mâna că vrea să-mi spună ceva, că era nerăbdător să mă ajute. De la şcoală m-am întors acasă doar împreună cu Jester, pe care din cauza supărării l-am ţinut mai mult strâns în mâna dreaptă şi adânc înfiptă în buzunar. N-am vrut nici să mănânc, mama îngrijorată m-a întrebat:
-Ce ai păţit băiatul meu, de ce nu vrei să mănânci ?
-N-am păţit nimic, cred că e un început de răceală şi voi bea doar un pahar de lapte şi aş vrea să dorm, dar să mă trezeşti mai târziu ca să-mi pregătesc lecţiile pentru mâine.

Am băut laptele, mi-am aşezat capul pe pernă şi pe Jester îl ţineam în mână .Am adormit repede şi se făcea că Jester putea să vorbească. Încet îmi mângâia fruntea şi mă îmbărbăta spunându-mi:
-Te rog să nu iei în seamă vorbele prietenilor, ei n-au vrut să te supere. Motivul supărării nu este întemeiat.
-Jester , îi răspund eu, nu cred că ai înţeles bine despre ce e vorba, eu cred că orcine s-ar supăra dacă i s-ar spune că e supărăcios şi sensibil.
-Dar, dragul meu, prietenii tăi au avut dreptate omul nu poate schimba firea lucrurilor, nu putem noi face ca păsările să nu plece niciodată de la noi.

În timp ce vorbea cu Jester, ne-am trezit purtaţi de un norişor. În vis totul se petrece ca gândul şi ca vântul şi aşa dintr-o dată am ajuns în Egipt. De mult îmi doream să citesc şi să am o revistă despre piramide şi faraoni, dar iată că înainte să am o carte a mea despre Egipt, Jester cu puterile lui magice a reuşit să-mi împlinească dorinţa. Nici nu ştiu cum am ajuns pe nisipul fierbinte şi Jester zice:
-Ei ce spui, prietenul meu, încotro o luăm mai întai la piramide ,sau ne răcorim undeva cu o limonadă sau o îngheţată delicioasă.
-Mai întâi o îngheţată, zic eu, că mi se pare binevenită, bineînteles.
-Ştiam eu că vei alege ingheţată, s-o gustăm repede ca să ajungem şi la piramide, spune Jester.

Am ajuns la piramide ajutaţi tot de norişor, aici am întâlnit tot ceea ce am învătat la ora de istorie, mumii, sarcofage, tăbliţe din piatră scrise cu hieroglife. Imensitatea piramidelor m-a copleşit eram atât de impresionat, dar vocea mamei a topit încet imaginea plină de soare a Egiptului, care mă readucea dintr-o altă lume în care Jester m-a purtat. Glasul mamei şi mâna ei moale mă strigă cald să mă trezesc că e trecut de ora patru şi e vremea să încep să-mi pregătesc lecţiile pentru ziua următoare.

(Poveste de Pode Ioana Mădălina, XI G, Colegiul Naţional Gheorghe Şincai - Baia Mare)

Jester și pisica la muzeu

Într-o zi călduroasă de vară Jester se trezi în ghiozdanul unui copil. Nedumerit, acesta a deschis cu grijă fermuoarul ghiozdanului, și-a scos afară căpuțul, a privit intr-o parte si intr-alta, și a înțeles in cele din urmă, că se află intr-un muzeu antic.

Cu frică, acesta a sărit din ghiozdan și s-a îndreptat spre o încăpere uriașă, alcătuită din lucruri antice pentru copii. Pentru el , totul era străin , mumia şi toate lucrurile de preț din aceea cameră i se păreau desprinse dintr-o poveste. Țopăind de o parte și de alta a camerei se opri în fața unei picturi, reprezentându-i pe cei doi părinți ai faraonului. În fața picturii se afla un tron din aur împodobit cu pietre sclipitoare. Entuziasmat, acesta a sărit pe scaun și s-a așezat în mijlocul lui.

Deodată aude un zgomot care i se pare cunocut. Se uită în jurul lui și nu văzu nimic. Dar din nou aude același zgomot. Sărind de pe scaun , se îndreaptă spre locul de unde i se părea că aude acel sunet. În fața lui se află un sarcofag care era întredeschis. Țopăind în jurul lui, întrebă: Cine-i acolo? Cine-i acolo? Dar de data aceasta auzi doar un mârâit.

Copleșit de curiozitate sare înăuntrul lui, unde dă nas în nas cu o pisicuță. Cu zâmbetul până la urechi, pisicuța se repede asupra lui. Speriat, sare, țopăind spre ieșire. Dar deodată, lângă el veni pisicuța, pregătită pentru joacă. Nedumerit, de jocul pisicii, o respinge. Țopăind înspre holul muzeului observă pe o bancă ghiozdanul din care ieșise.

Sare înăuntrul lui , scăpând astfel de pisica jucăușă.

(Poveste de Bota Adela Maria, XI G, Colegiul Naţional Gheorghe Şincai - Baia Mare)

În pădure

Într-o dimineaţă de vară, Jester, fiind sătul de stat în casă s-a hotărât să plece într-o călătorie. Aşa a pornit spre îndepărtata pădure, pe drum, mergând singur, Jester a realizat că nu cunoaşte nimic din ceea ce întâlneşte în cale, nici măcar cele mai mici făpturi ce trăiesc acolo.

Micuţul şi-a continuat astfel călătoria, fascinat de frumuseţea locurilor străine. Tot ceea ce îl inconjura era o lume nouă, copacii, florile multicolore, aerul proaspăt, micile vieţuitoare îl făceau să zburde de fericire. Dar încetul cu încetul timpul trecea, obosit fiind, Jester a hotărât să se întoarcă acasă. Frica îl copleşise, inima îi bătea cu putere şi totul în jurul lui părea să se înstrăineze din clipă în care îşi dădu seama că nu mai ştia calea de întoarcere. Agitat şi confuz, Jester căuta poteca pe care a abandonat-o cu mult timp în urmă, dar din nefericire, tot ceea ce reuşea era să se învârtă în cerc. Din adâncurile întunecate ale pădurii îl aude pe prietenul său Lester, care pornise în căutarea lui. Uşurat, Jester a început să alerge către loialul său câine.

-Lester, Lester, tu eşti? Unde eşti? Strigă neajutoratul.

Căţelul îngrijorat îl îmbrăţişează pe rebelul explorator, îndreptându-se amândoi către căminul acestora. În drumul spre casă, pădurea devinde din nou un loc minunat în ochii lui Jester, mai ales că de această dată primeşte răspunsurile de mult aşteptate referitoare la această lume în care se rătăcise. Aşa că i s-a adresat căţelului:
-Lester, m-am întrebat mereu ce se află pe Pământ, ce fel de animale trăiesc, cât de mare şi de vastă este pădurea şi cât de importante sunt toate aceastea pentru această planetă. Crezi că ai putea să îmi dai câteva răspunsuri la aceste întrebări?
-Desigur, spuse câinele după un moment de gândire, dar toate la timpul lor, mai întâi am să încep cu o întrebare. Ştii care sunt diferenţele dintre animalele ce se ascund în această pădure?
-Nu, spuse nedumerit băieţelul.
-Atunci să începem cu începutul. Vezi creatura aceea ce se înalţă spre văzduh? Ei bine, aceasta este o pasăre. Păsările se nasc din ouă sunt acoperite cu pene, şi îşi fololsesc ciocul ca să se hranseasca, ele zboară datorită aripilor şi a greutăţii lor reduse.
-Şi unde locuiesc aceste făpturi?
-În cuiburi pe care şi le construiesc în fiecare primăvară pe cele mai solide ramuri ale copacilor când se reîntorc din ţările calde.
-Dar această micuţă fiinţă zburătoare? Este tot o pasăre?
-Nu, este o insectă. Mică, fragilă, fără cioc îşi face simţită prezenţa în pădure. Însă nu toate insectele pot să zboare.
-Ce alte feluri de animale mai întâlnim în nemărginita pădure?
-Vino aici lângă râu să îţi arăt.
-Nu văd nimic.
-Uită-te sub apă, lângă piatră aceea. Acolo este un banc de peşti. Aceştia cresc, trăiesc şi se hrănesc în apă.
-Şi cum respiră ei? Întrebă îngrijorat Jester.
-Cu ajutorul branhiilor. Peştii sunt cu adevărat nişte creaturi fascinante. Ei nu au picioare, înoată cu ajutorul cozii şi a aripioarelor. Şi vezi acolo animăluţul ce se încălzeşte la soare este o reptilă, ele nu sunt niciodată acoperite cu pene sau blană.
-Dar tu Lester? Din ce categorie faci parte? Pentru că nu eşti nici pasăre, nici peşte, şi nici reptilă sau insectă. Tu ce eşti Lester? Tu ce eşti?
-Dragul meu, după cum ai observat, eu sunt acoperit cu blană, nu am aripi şi nu stau sub apă. Eu sunt un mamifer, răspunse cu simpatie Lester.
Cuprinşi de discuţia lor privind această lume minunată cei doi prieteni ajung în sfârşit acasă,extenuaţi dar fericiţi de această călătorie, astfel Jester a învăţat care este diferenata dintre animale, cum păsările zboară şi peştii stau sub apă, dar cel mai important învăţat să preţuiască prietenia pe care o are cu înţeleptul său câine, Lester.

(Poveste de Ştimpar Lorena, XI G, Colegiul Naţional Gheorghe Şincai - Baia Mare)

Micul Jester

E o seară minunată
Soarele este înfrânt
Iar noaptea-ntunecată
Se lasă peste pământ…

Pe un câmp, într-o căsuţă
Lâng-un scaun foarte mic
Stă pitit sub o măsuţă
Mihăiţă cel voinic.

Se gândeşte ce să facă
Şi apoi îşi amintii,
Că bunicul său, odată,
De-o păpuşă-i povestii:

“- Micul Jester e-n cămară
S-a ascuns şi-a adormit
Este lângă o chitară,
Stă pitit şi-nghesuit.”

Mihăiţă se întreabă:
“- Jester ce o face oare?”
El se hotărî în grabă,
În cămară să coboare.

În micuţa cămăruţă
Chitara el o găsii
Şi-o micuţă cutiuţă,
S-o deschidă îndrăznii.

Atunci, pe loc, încremeniră
Când fulgerător se-arată
Micul Jester, revenită
Mai sprinten ca niciodată.

“- IUPPY, sunt atât de fericit…
Ouu…Bună, micule băiat,
Îţi mulţumesc că m-ai găsit
Mă simt de parcă-am re-nviat!

E frumos să mă prezint:
Jester mi-este numele,
Mie-mi nu-mi place să mint,
Îmi plac mult paradele.

Ador să cânt, să desenez,
Să dansez şi să mă joc,
Aş vrea să ştiu să patinez,
Dar eu nu am un cojoc...”

Băieţaşul îi răspunde:
“- Mihăiţă poţi să-mi zici,
Voi fi cu tine oricând şi-oriunde,
Vom fi cei mai buni amici!

Te voi duce şi la şcoală,
Lumea ţi-o voi arăta,
Vei afla ce-i o greşeală,
Toate tu le vei afla!

Cojocul ţi-l voi cumpăra,
Vom putea să ne jucăm,
Amândoi vom patina,
Şi-mpreună o să stăm…

Acum e timpul să dormim,
Aventurile ne-aşteaptă,
Peste ani să ne-amintim
Ce frumos a fost odată…”

(Poezie de Mădălina Agoston, XI G, Colegiul Naţional Gheorghe Şincai - Baia Mare)

O lecţie de viaţă

A fost odată ca niciodată un baieţel pe nume Răzvan. Era sigurul copil al familiei din care făcea parte, însa, din pacate, familia lui era destul de săracă. Se descurcau cum puteau, iar Răzvan de multe ori era trist, deoarece el nu avea jucăriile pe care şi le dorea. Cu toate acestea, era mulţumit.

Într-o dimineaţă caldă de vară, când soarele desfăta pământul cu razele lui calde, iar cerul scălda suprafaţa apei şi nuferii erau mai frumoşi ca niciodată, Razvan şi-a deschis ochişorii, salutand noua zi. Cu visele înca in gând, se ridică încet din patul său prea mic pentru înălţimea lui şi işi pune hainele de joacă. Cu poftă de viaţă deschide uşa casei, iar cand lumina puternică de afară îi întâlneşte ochii negrii, zâmbetul său i se deschide până sub aceştia.

-Ce zi minuata! Merg să-mi pregătesc jucăriile. Spuse băiatul. Dar cand ajunge la locul cu pricina, observă o maşinuţă stricată si o minge spartă.
-Mi-aş dori ca macar o dată să mă pot juca cu jucării frumoase, de toate soiurile! Şi supărat, priveşte spre cer, unde vede ceva strălucitor.
-Dar e dimineaţă! Nu poate fi o stea! Şi înainte să-şi lase capul jos aude un glas de fetiţă.
-Buna. Ce faci?
-Salutare. Aa.., aa bine, număram pietrele acestea. Tu ce faci? Dar mai ales, cine esti?
-Sunt o fată care este în căutarea aventurii. M-am plictisit de cotidian si vreau o shimbare. Ai putea să-mi areţi împrejurimile? Nu sunt de pe aici.
-Sigur! Mi-ar face o reală placere. Cu obrăjorii roşii, Răzvan acceptă provocarea.

Cei doi pornesc pe culmile dealurilor, se plimbă printre florile superbe care se găseau pe toate campiile de pe langă casa lui Răzvan. Izvoarele care traversau pădurea i-au captat ochii fetei şi a inceput să bea din ele.
-Ce apă incredibilă! Mi-aş dori ca şi în oraşul meu să existe o astfel de apă proaspătă.
-Cum? Voi nu aveţi apa proaspătă??
-Nu, la noi apa e îmbuteliată. Niciodata nu am mai băut apă din izvor.

Şi fără să mai scoată vreun cuvânt, cei doi îşi continuă călătoria. Dupa puţin timp, fata distruse tăcerea.
-Stii, am văzut jucăriile tale...eu am sute de astfel de jucării acasă, nu-mi lipseşte nimic, am tot ce îmi doresc. Dar, le-aş da pe toate, doar pentru o zi aici...să simt parfumul florilor, să simt iarba care îmi răcoreşte picioarele, să beau apă din izvor, să mă plimb printre lanurile de grâu...
- Niciodată nu am privit lucrurile aşa. Mereu m-am gândit că oamenii care au bani şi copii care au jucării sunt fericiţi. Dar acum că-mi spui toate astea, îmi dau seama că fericirea omului nu constă în bunurile materiale pe care le deţin, ci constă în dragostea de care e înconjurat, de lucrurile frumoase pe care viaţa ni le pune la dispoziţie. Mulţumesc pentru lecţia aceasta de viaţă.
- Mă bucur ca ţi-am deschis ochii. Acum, ar fi timpul să plec, cred că părinţii mei s-au îngrijorat deja.
-Bine, oricând vrei să vi aici, eşti aşteptată. Salutare şi...mulţumesc!
-Cu bine!

Fetiţa şi baiatul şi-au luat rămas bun, şi fiecare s-a întors la viaţa lui. Răzvan şi-a schimbat percepţia asupra vieţii, iar cand a ajuns acasă, şi-a strâns părinţii in braţe si le-a mulţumit pentru toate lucrurile.

(Poveste de Raluca Ursan, X E, Colegiul Naţional Gheorghe Şincai - Baia Mare)